SPECIAL | Un suporter fanatic al Politehnicii Iași și-a tatuat pe braț tribuna oficială din Copou și stemele echipei iubite. „Dacă luăm Cupa, mi-o tatuez și pe aia”

SPECIAL | Un suporter fanatic al Politehnicii Iași și-a tatuat pe braț tribuna oficială din Copou și stemele echipei iubite. „Dacă luăm Cupa, mi-o tatuez și pe aia”
  • Publicat:

Suporterii echipelor de fotbal demonstrează de multe ori, prin gesturile lor, că dragostea pentru culorile favorite este mai presus de orice. Nu de puține ori fanaticii suporteri și-au arătat atașamentul față de echipa iubită prin gesturi, plecând de la tatuaje și ajungând până la vopsirea casei sau a apartamentului în culorile clubului.

Un astfel de exemplu de suporter fanatic este și ieșeanul Cătălin Alexandru. În vârstă de 46 de ani, Cătălin are o colecție impresionantă de tricouri, fotografii și multe alte materiale cu și despre Politehnica Iași, pe care le-a expus într-un adevărat Muzeu al Suporterilor.

Și-a tatuat tribuna oficială din Copou și cinci steme ale echipei

Mai nou, din dor de echipa favorită, pe care nu a mai văzut-o de trei luni, Cătălin și-a tatuat în urmă cu câteva zile pe braț tribuna oficială a arenei din Copou și două steme, acestea stând la loc de cinste lângă alte trei embleme ale clubului pe care le avea tatuate deja.

„Aveam de mult în plan să-mi fac un tatuaj cu o bucată de stadion și să am toate stemele clubului. Și mi-am făcut acum tatuajul cu tribuna oficială și două steme. Din dor de Politehnica, din dor de fotbal, pentru că suntem într-o perioadă în care nu putem merge să ne vedem echipa iubită. Am dat o sumă destul de mare pentru tatuajul acesta, dar banii nu mai contează când vine vorba de Poli. De mult timp îmi doresc să am tatuate toate stemele clubului și o bucată de stadion, iar acum le am. Tribuna oficială, un simbol al Copoului și cinci steme cu care echipa a jucat de-a lungul timpului”, a declarat pentru ProSport Cătălin Alexandru, președintele Asociației Suporterilor Socios Iași.

Își va tatua și Cupa României

Acesta a promis că dacă Poli Iași va lua Cupa României în acest sezon își va tatua trofeul.

„Pe cuvântul meu că dacă luăm Cupa României în acest sezon îmi tatuez trofeul. Mai am un loc pe braț și îmi bat trofeul. În formatul original. Fac o fotografie și așa mi-o tatuez, numai să luăm trofeul. Ar fi ceva extraordinar pentru echipă, pentru suporteri, pentru întregul oraș”, a mai spus fanaticul suporter ieșean.

Suporterii ieșeni vor fi la poarta stadionului la primul meci din Copou

Chiar dacă Poli va juca fără spectatori, suporterii vor să se adune la stadion la primul meci de pe teren propriu, pentru a face atmosferă în afara arenei.

„Din păcate nu avem acces la stadion, dar la primul meci de pe teren propriu vreau să ne adunăm în număr cât mai mare, să facem o atmosferă frumoasă în afara stadionului. Vreau ca jucătorii să știe că suntem alături de echipă, să le arătăm acest lucru. Încă nu am stabilit ce și cum, dar cu siguranță pregătim să facem ceva. Eu sper totuși să dea drumul la spectatori după câteva runde și să putem vedea meciurile din tribune, cu distanțare fizică”, a conchis Cătălin Alexandru, care are în colecția sa câteva mii de obiecte.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Cutremur de peste 8,5 GRADE în România. Prof. Mărmureanu a făcut anunțul
Cutremur de peste 8,5 GRADE în România. Prof. Mărmureanu a făcut anunțul
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×